Salvaţi Colecţia de Istorie a Farmaciei din Cluj-Napoca

Colecția de Istorie a Farmaciei din Cluj riscă să fie evacuată din clădirea în care a funcționat din 1954. Instanțele au decis ca imobilul care găzduiește astăzi muzeul să fie retrocedat ultimei familii de farmaciști care l-a deținut înainte de naționalizare – familia Hintz. Moştenitorii doresc să vândă clădirea, Ministerul Culturii şi-a declinat dreptul de preemţiune, iar Primaria Municipiului Cluj-Napoca întâmpină probleme în negocierea cu urmaşii familiei Hintz. În acest context, în toamna anului 2015 muzeul a primit notificare de evacuare iar Primăria discută despre alocarea unui spaţiul temporar de depozitare pentru colecţie. Mutarea colecţiei în orice altă clădire în afară de vechea farmacie a oraşului ar răpi aerul de autenticitate care face din Muzeu un obiectiv unic.

Retrocedarea este o reparație firească pentru cei cărora proprietatea le-a fost răpită de autorităţile comuniste. Casa Hintz în sine e cunoscută după numele acestei familii, care a avut un rol important în păstrarea tradiţiei farmaciei clujene. Pe de altă parte, clujenii au la rândul lor dreptul de a nu rămâne fără un muzeu cu adevărat special, mai ales în contextul candidaturii pentru titlul de Capitală Culturală Europeană.

Singura soluţie pentru ca toată lumea să câştige este ca autorităţile române, cele care poartă răspunderea protejării patrimoniului naţional, să răscumpere clădirea de la moştenitori, care au scos deja imobilul la vânzare, sau să ajungă la un acord cu aceştia pentru păstrarea muzeului în spaţiul actual. În caz contrar, riscăm să avem un muzeu în minus şi un local în plus – centrul Clujului e deja plin de diverse cluburi, puburi, crâşme şi birturi.

 

Ce poti face?

 

Pentru a convinge Primăria să investească, trebuie să le arătăm că acest muzeu este important pentru noi – clujeni şi vizitatori deopotrivă.

Putem semna petitia online: Salvaţi Colecţia de Istorie a Farmaciei din Cluj-Napoca

Acest site a fost creat tocmai pentru a reaminti tuturor de Muzeul Farmaciei – primul lucru pe care îl puteţi face pentru a salva muzeul este să îl vizitaţi. Creşterea numărului de vizitatori este un semn al interesului public – mergeţi aşadar cu familia, prietenii şi colegii de muncă. Orarul este de la 10 la 16 luni, marţi, miercuri şi vineri, de la 12 la 18 joia, şi este deschis şi în ultima sâmbătă din fiecare lună (10-16, iar lunea următoare este închis).

Spuneţi-le şi prietenilor despre acest muzeu; răspândiți mesajul pe Facebook și Twitter (puteți vedea ce s-a scris deja pe hashtagul #muzeulfarmaciei), trimiteți invitații prietenilor și, după ce vizitați muzeul, scrieți-vă impresiile pe blog (dacă ne dați un link, vă includem în secțiunea de Revista presei).

Această campanie a început cu ajutorul bloggerilor clujeni, care au scris zeci de articole despre muzeu, și nu ar fi fost posibilă fără sprijinul unor oameni şi companii care au înţeles importanţa muzeului. Acum, e rândul tău să o duci mai departe: vino la Muzeul Farmaciei!

3 Comments

  1. 20/02/2012

    Sa treaca restantele si facem ceva pentru asta. Pana atunci, online.

    Felicitari celor care se implica!

  2. 23/05/2012

    O metoda prin care se pot face rost de fonduri este si crowd funding. Prin http://www.kickstarter.com/ multi au reusit sa adune fondurile de care aveau nevoie (sau poate mai mult).

    Eu zic ca merita incercata si varianta asta ;)

  3. 03/06/2012

    Cel mai bine te sustii singur !deschideti Muzeul simbata si duminica atunci cind oamenii se plimba sau sunt cu alte treburi in Cluj si ar dori sa vada un loc unic, interesant dar in alte zile sunt ocupati.Ieri 2 iunie am vrut sa il vedem 6 doctori veniti din div parti ale tarii la Conferinta de ultrasonografie dar la ora 12.00 era inchis.Au venit dupa noi si alti doi tineri , dezamagiti si ei ca l-au gasit inchis.
    Sigur se gaseste in tot Clujul un farmacist pensionar care s-ar simti bine cu un job de doua zile pe saptamina, interesant, in centrul atentiei atitor oameni, iar noi cei ce nu ajungem decit odata sau de doua ori in viata la Cluj, am fi incintati de acest loc sigur special.
    Doresc SUCCES campaniei de reabilitare a Muzeului !

Trackbacks/Pingbacks

  1. Bun-venit la Muzeul Farmaciei! | Muzeul Farmaciei - [...] Salvati Muzeul [...]
  2. Noaptea pe la alte muzee, ediția 2012 « Surorile Marx - [...] Ba chiar e foarte util, și aici ajung la o chestie practică: oamenii sunt în pericol să zboare din …

Leave a Reply to Bogdan Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>